Management financiar


Managementul financiar vizează numeroase domenii de interes, dar poate fi împărţit astfel :

  • Management operational : Acesta se referă la tranzacţiile curente ale companiei. Presupune gestiunea stocurilor, a plăţilor şi încasărilor, etc. şi previziunea evoluţiilor viitoare a acestora pentru a observa dacă există posibilitatea apariţiei unor probleme şi, în acest caz, pentru a se lua măsuri pentru a le corecta.
  • Managementul strategic : Vizează modul de conducere al firmei şi presupune utilizarea resurselor financiare ale companiei în scopul atingerii obiectivelor acesteia.

 

Managementul operaţional analizează activitatea zilnică a societăţii pentru a i se cunoaşte foarte amănunţit caracteristicile, fapt important atât la nivelul conducerii cât şi pentru acţionari, creditori, potenţiali noi investitori.
Se bazează, în principal, pe analiza financiară şi pe diagnosticul rentabilităţii şi riscului societăţii.

Analiza financiară vizează situaţia firmei şi evoluţia acesteia şi se foloseşte de documente financiar – contabile : bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de numerar.

Diagnosticul rentabilităţii şi riscului analizează profitabilitatea companiei pe baza istoricului acesteia descris în bilanţ şi contul de profit şi pierdere.

Servicii oferite :

Fundamentarea afacerii, analiza poziţiei financiare şi a performanţelor, diagnosticul rentabilităţii, analiza riscului.

Analiza poziţiei financiare

Analiza poziţiei financiare are rolul de a identifica starea de echilibru sau dezechilibru de la nivelul întreprinderii.

Se bazează pe bilanţul contabil, însă pentru a oferi o imagine mai realistă acesta poate suferi modificări. Într-o primă fază, se aplică corecţii pentru a reda valoarea de piaţă corectă a posturilor din bilanţ.

Apoi, în funcţie de obiectivul analizei, se poate reorganiza în diferite moduri :

  • bilanţ financiar : organizat în funcţie de lichiditatea posturilor din activ şi exigibilitatea posturilor de pasiv.
  • bilanţ functional : organizat în funcţie de natura elementelor, punând accent pe ciclurile de exploatare, investiţii şi finanţare.
  • bilanţ economic : organizat ţinându-se cont de activitatea productivă, financiară şi comercială ale companiei.

 

 Analiza structurii activului şi pasivului

Analiza structurii activului şi pasivului presupune prezentarea procentuală a bilanţului, prin raportarea posturilor la activul total, respectiv pasivul total.
Este eficientă în cazul realizării unei analize pe mai mulţi ani, deoarece asigură o comparabilitate a rezultatelor.
În cazul unor analize realizate în termeni monetari, rezultatele sunt influenţate de prezenţa inflaţiei.
Un fapt important de precizat este că nu există o regulă clară care să stabilescă cum ar trebui să arate repartizarea posturilor de bilanţ pentru a fi considerată bună.

Trebuie să se ţină cont de particularităţile societăţii :

  • Mărimea firmei : O firmă mai mică va dori să se protejeze mai bine împotriva variabilităţii unor factori economici externi deoarece este mai sensibilă la aceştia. Astfel, ea va păstra un nivel mai ridicat din capital sub formă lichidă (numerar, cont  curent bancă).
  • Momentul înfiinţării : O firmă nouă nu va avea o relaţie bine dezvoltată cu furnizorii, astfel că postul de Datorii cu furnizorii va înregistra un procent mai mic.
  • Domeniul de activitate : O firmă din domeniul serviciilor va avea un procent scăzut în cazul stocurilor, în timp ce o firmă din comerţ va avea nevoie de stocuri ridicate de mărfuri sau produse finite.

 

Totuşi, există anumite corelaţii ce trebuie avute în vedere :

  • Raport optim active imobilizate/active circulante : o pondere prea mare a activelor imobilizate va scădea din flexibilitatea firmei, o pondere prea mare a activelor circulante arată lipsa unor imobilizari importante din portofoliul firmei.
  • Nivel prea ridicat al stocurilor : arată probleme la nivelul aprovizionărilor (politică de aprovizionare excesivă), producţiei sau vânzărilor (producţie a unor produse nevandabile sau supraproducţie).  Însă, pentru produsele cu un ciclu lung de producţie, stocurile vor fi mai ridicate.
  • Nivel ridicat al creanţelor : probleme în încasarea sumelor de la clienţi sau o politică agresivă de extindere pe piaţă.

 

Analiza bilanţului financiar

Analiza bilanţului financiar presupune evidenţierea raportului dintre activele şi pasivele pe termen scurt, respectiv termen lung.
Practic, se doreşte să se cunoască în ce măsură activele imobilizate sunt finanţate prin capitaluri atrase pe termen scurt (fapt ce ar crea un stres suplimentar pentru management de a găsi mereu noi surse de finanţare, dar va crea un potenţial de câştig mai ridicat deoarece costul fondurilor atrase pe  termen scurt este mai redus decât cel al fondurilor pe termen lung) sau dacă se înregistrează situaţia inversă : există active circulante finanţate prin fonduri atrase pe termen scurt (fapt ce ar putea cauza pierderi la nivelul companiei – cost al finanţării mai mare decât câştigul adus de active).
În mod ideal, la nivelul societăţii, ar trebui ca scadenţele plăţilor şi încasărilor să fie perfect corelate.
În mod real, acest lucru este foarte greu de realizat, astfel că se recomandă deţinerea unui sold de trezorerie pozitiv, însă nu foarte ridicat pentru a putea soluţiona o eventuală criză de lichiditate.
Pe baza acestui considerent, bilanţul se va reorganiza, ţinându-se cont de lichiditate şi exigibilitatea elementelor analizate.

Lichiditatea reprezintă capacitatea elementelor de activ de a fi transformate în bani.

Elementele de ACTIV se organizează în funcţie de lichiditate de la cel mai puţin lichid la cel mai lichid sub următoarea formă :

  • Active imobilizate
    • Imobilizări necorporale (pot fi transformate în lichidităţi numai în condiţii speciale);
    • Active imobilizate corporale (clădiri, terenuri);
    • Active imobilizate corporale (cele în care se realizează procesul de producţie);
    • Alte active imobilizate corporale (inclusiv obiecte de inventar);
    • Imobilizări financiare (pot fi transformate în lichidităţi relativ uşor în caz de necesitate).
  • Active circulante
    • Stocurile de siguranţă şi cele pentru producţia în curs de execuţie;
    • Stocurile de mărfuri şi produse finite;
    • Creanţe (mai lichide decât stocurile cu excepţia clienţilor rău-platnici);
    • Active de trezorerie (casa şi conturi la bănci).

 

Exigibilitatea reprezintă capacitatea elementelor de pasiv de a fi transformate în lichidităţi, respectiv de a fi returnate furnizorilor de capitaluri.

Elementele de PASIV se organizează în funcţie de exigibilitate, de la cea minimă la cea maximă, sub următoarea formă :

  • Capitaluri proprii (se consideră că au o scadenţă practic infinită, ele trebuind returnate la momentul închiderii firmei; excepţie fac părţile din profit care va fi repartizat : dividende, participarea salariaţilor la profit)
  • Datorii pe termen lung (au termene de rambursare mai mari de 1 an : de regulă, datorii bancare)
  • Datorii pe termen scurt (au termen de rambursare mai mic de 1 an : datorii de exploatare, datorii către stat, dar şi datoriile bancare ce trebuie rambursate în anul curent)
  • Pasive de trezorerie (credite de trezorerie acordate pe termene de câteva zile).

 

Indicatori de analiză bilanţieră

Există anumiţi indicatori care pot fi calculaţi pentru a verifica corelaţiile dintre elementele bilantiere.

Fondul de rulment verifică existenţa unui echilibru pe termen lung la nivelul firmei.

FOND DE RULMENT = Capital propriu total + Datorii finaciare cu scadenţa mai mare de 1 an – Total Active Imobilizate

O valoare pozitivă arată acest echilibru, reprezentând totodată şi un fond de rezervă prin care se finaţează anumite active circulante.
Însă, valoarea nu trebuie să fie foarte ridicată pentru a nu dezechilibra gestiunea firmei.

O valoare negativă a indicatorului nu constituie o problemă atât timp cât activitatea firmei o permite : pentru o firmă din comerţul en detail este o posibilitate, însă firmele cu cicluri lungi de producţie vor înregistra, în principal, valori pozitive foarte ridicate.

Fondul de rulment propriu evidenţiază importanţa datoriilor pe termen lung în finanţarea societăţii, aratând posibilitatea continuării activităţii prin capitalurile proprii.

FOND DE RULMENT PROPRIU = Capital propriu total – Total Active Imobilizate

O valoare negativă nu arată probleme pe termen scurt, însă perpetuarea unei asemenea valori poate atrage semne de întrebare.

Necesarul de fond de rulment verifică existenţa unui echilibru pe termen scurt la nivelul firmei.

NECESAR DE FOND DE RULMENT = Stocuri + Creanţe + Active regularizare – Datorii curente – Pasive regularizare

Un nivel relativ ridicat al indicatorului transmite semnale privind apariţia unor probleme de lichiditate ca urmare a finanţării unor active circulante prin fonduri atrase pe termen lung.

Trezoreria netă

TREZORERIA NETĂ = Active trezorerie – Pasive trezorerie = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment

Un nivel pozitiv al indicatorului sugerează prezenţa unui echilibru la nivelul întregii societăţi şi reuşita acesteia de a acoperi necesarul de resurse pe termen scurt prin excedentul de resurse pe termen lung.
Totuşi, o gestiune eficientă a resurselor nu presupune un nivel prea ridicat al acestui indicator,  deoarece arată că nu s-au putut găsi proiecte de investiţii care să valorifice capitalurile disponibile. 
În general,  se recomandă alegerea unui nivel ţintă pentru acest indicator pe baza unei analize a activităţii precedente.

Rate de analiză bilanţieră

Rata de finanţare a stocurilor măsoară ponderea în totalul valoric a stocurilor finanţate prin intermediul fondului de rulment

RFS = Fond rulment / Stocuri

O valoare ridicată arată că firma are o politică prudentă în ceea ce priveşte finanţarea stocurilor.
Un nivel mai scăzut poate crea probleme dacă societatea nu are relaţii dezvoltate cu furnizorii şi astfel finanţând stocurile prin datorii de exploatare.

Rata solvabilităţii generale analizează riscul de incapacitate de plată a datoriilor, în condiţia alocării tuturor activelor pentru plată.

Rs  = Active totale / Datorii curente

Dacă indicatorul este subunitar, firma înregistrează valori negative ale capitalurilor proprii (în valori de piaţă), semnal negativ privind situaţia acesteia.

Rata autonomiei financiare calculează ponderea capitalurilor proprii în totalul resurselor financiare stabile, atrase pe termen lung

Raf  = Capitaluri proprii / Capitaluri permanente

La prima vedere, s-ar dori o valoare a indicatorului cât mai apropiată de 1 (firmă neîndatorată pe termen lung), însă se poate considera că o firmă îndatorată este mai profitabilă.
Se consideră că un nivel de aproximativ 0,5 este suficient, deoarece datoriile contractate pe termen lung se pot rambursa prin capitalurile proprii.

Rata datoriilor cuantifică ponderea datoriilor în totalul Activelor.

Rd  = Datorii totale / Active totale

În general, un nivel sub 50% arată o situaţie favorabilă.

 

Indicatori de lichiditate

Lichiditatea curentă măsoară capacitatea firmei de a-şi plăti datoriile curente prin valorificarea activelor curente.

Lc  = Active circulante / Datorii curente

Un nivel supraunitar arată că întreprinderea are acestă posibilitate, însă datorită gradului de lichiditate mai scăzut al stocurilor, se consideră că, pentru a fi convinşi de această situaţie, indicatorul ar trebui să aibă o valoare de 2 – 2,5.

Lichiditatea imediată (testul acid) urmăreşte posibilitatea plăţii datoriilor curente în mod rapid.

Li = (Active circulante – Stocuri) / Datorii curente = (Creanţe + Active trezorerie) / Datorii curente

Nu ia în considerare stocurile care depind de opţiunile pieţei pentru a putea fi transformate în lichidităţi.
Un nivel rezonabil al acestui indicator este 0,8.

Lichiditatea la vedere măsoară posibilităţile societăţii de a-şi plati datoriile curente imediat, indiferent de situaţia partenerilor ei.

Lv  = Active trezorerie / Datorii curente

Ia în considerare situaţiile neprevăzute (clienţi rău-platnici) care pot conduce la creşterea riscului de neplată.
Un reper pentru indicator este 0,2.

Analiza funcţională a bilanţului

Analiza funcţională a bilanţului poate conduce la o serie de alte corelaţii importante deoarece se bazează în primul rând pe creionarea relaţiei indicatorilor cu activităţile de exploatare, investire şi finanţare.

Activitatea de investire are în vedere în primul rând imobilizările, cea de finanţare vizează resursele stabile şi cele atrase ca  urmare a ciclului de exploatare. Analiza activităţii de exploatare  se bazează pe operaţiile legate de aprovizionare, producţie şi vânzări.

Pe baza acestor activităţi şi ţinându-se cont şi de lichiditatea, respectiv exigibilitatea elementelor bilanţiere, structura bilanţului funcţional va fi :

  • ACTIV
    • Imobilizări (cele din bilanţ la care se adaugă amortizarea cumulată, aferentă întregii durate de viaţă folosite); se consideră că nu există în portofoliu active redundante
    • Active exploatare (stocuri materii prime, produse finite, avansuri pentru cumpărări de stocuri, creanţe comerciale, etc.)
    • Active în afara exploatării (creanţe pentru cesiunea imobilizări, sume de încasat de la societăţi din grup, creanţe privind capital social subscris şi nevărsat, etc.)
    • Active de trezorerie

 

  • PASIV
    • Resurse stabile (fonduri proprii, datorii pe termen lung, amortizarea cumulată aferentă imobilizărilor)
    • Resurse de exploatare (avansuri încasate, datorii comerciale, decontări salariaţi, etc.)
    • Resurse în afara exploatării (creanţe legate de cesiune imobilizări, sume de încasat din grup, de la societăţi unde există interese de participare, etc.)
    • Pasive de trezorerie

Pe baza acestuia se pot calcula o serie de indicatori :

NFRE = Stocuri de exploatare + Creanţe de exploatare – Datorii de exploatare

Pentru a calcula corect necesarul de fond de rulment de exploatare trebuie să se definească exact, pe baza strategiei firmei, care este activitatea de bază a acesteia şi astfel să se fixeze ce stocuri, creanţe fac parte din ciclul de producţie. 
În funcţie de domeniul de activitate, un nivel pozitiv al indicatorului poate descrie o situaţie normală (firme din industrie sau cu un ciclu lung de fabricaţie) sau o situaţie nefavorabilă ca urmare a existenţei unor stocuri ridicate, greu de vândut, a unor creanţe a clienţilor litigioşi.
O valoare negativă poate arăta o situaţie favorabilă în condiţiile adecvării termenelor de plată a furnizorilor cu cel de încasare (firme din domeniul comerţului en detail) sau poate avea drept cauză o reducere a activităţii firmei concomitent cu restanţe în plata datoriilor.

FRNG = Capital permanent – Active imobilizate

Fondul de rulment net global reprezintă excedentul de resurse pe termen lung atrase peste nivelul activelor imobilizate şi poate fi folosit pentru finanţarea activelor pe termen scurt.
Dacă  indicatorul are o valoare mai mare decât necesarul de fond de rulment de exploatare se consideră că firma se află în echilibru financiar.

NFRAE = Stocuri în afara exploatării + Creanţe în afara exploatării - Datorii în afara exploatării pe termen scurt

Necesarul de fond de rulment în afara exploatării poate avea valori pozitive, fapt care va crea probleme deoarece trebuie căutate surse de finanţare pentru activităţi ce nu sunt specifice firmei.
Totuşi, o valoare negativă este o situaţie favorabilă, deoarece reprezintă resurse atrase cu un cost minim (se consideră a fi zero) ce finanţează activitatea de bază a companiei.

TN = Fond de rulment net global – NFRE – NFRAE

Trezoreria netă evidenţiază existenţa stării de echilibru general la nivelul fimei.

 

Analiza economică a bilanţului

Se consideră că datoriile de exploatare, deşi au o exigibilitate redusă, au un grad de stabilitate la nivelul sumei înregistrate în finanţarea activităţii de exploatare. De asemenea, elementele privind activitatea financiară nu se iau în considerare, punându-se accent pe activitatea de bază.
Astfel, în construcţia bilanţului economic, se exclud datoriile de exploatare şi elementele privind activitatea financiară. Aplicabilitatea acestuia se regăseşte în special în calculul şi interpretarea indicatorilor de rentabilitate.

Apar 2 noţiuni noi în cadrul acestei organizări :

  • Activ economic este acea parte a activului (net de datoriile de exploatare) utilizat în activitatea economică a firmei.
  • Pasivul economic reprezintă capitalurile investite (proprii şi împrumutate) remunerate prin dividende şi dobânzi plătite.

 

Analiza performanţelor întreprinderii

Soldurile intermediare degestiune

Soldurile intermediare de gestiune oferă informaţii cu privire la profitabilitatea firmei, anumiţi indicatori putând fi folosiţi pentru construcţia altor documente financiare (cash-flow).

Indicatorii oferă date privind modul de creare şi transfer a valorii în cadrul companiei, arătând eventualele probleme de management sau de strategie.
Se porneşte de la Contul de Profit şi Pierdere, însă, pentru a fi convinşi că evoluţia înregistrată se datorează numai activităţii societăţii, nu şi impactului inflaţiei, este necesară exprimarea elementelor din document în preţurile aceluiaşi an.
Pentru deflatarea indicatorilor din exerciţiul încheiat se utilizează formula:

Ipr.0 = Ipr.1 / ( 1+ri1/0)

Ipr.0 – indicatorul din exerciţiul terminat exprimat în preţurile anului de bază
Ipr.1 – indicatorul din exerciţiul terminat exprimat în preţurile anului curent
ri1/0 – rata inflaţiei înregistrată pe parcursul anului respectiv

Există două moduri de definire a soldurilor intermediere de gestiune : varianta anglo-saxonă şi varianta continentală, însă cele două viziuni sunt asemănătoare, amândouă bazându-se pe metoda „în cascadă” de calcul.

Varianta continentală defineşte următorii indicatori :

MC = Venituri din vânzare mărfuri – Cost mărfuri vândute

Marja comercială urmăreşte performanţa înregistrată de firmă din activitatea comercială.
Prin raportarea acestuia la veniturile din vânzarea mărfurilor se obţine adaos comercial, identificându- se astfel politica comercială practicată.

VA = MC + Venituri din producţia vândută, variaţia stocurilor, producţia imobilizată – Cheltuieli cu materii prime, materiale consumabile, cu energia şi apa – Alte cheltuieli materiale – Cheltuieli privind prestaţiile externe

Valoarea adăugată reprezintă sursa de remunerare a stakeholderilor întreprinderii : salariaţii implicaţi în procesul de producţie (cheltuieli de personal), statul (impozite, taxe, vărsăminte asimilate), creditorii (dobânzi, comisioane), acţionarii (dividende), iar o parte rămâne în firmă (amortizare şi capacitatea de autofinanţare).
Se poate realiza o analiză a evoluţiei modului de remunerare a stakeholderilor (procentul distribuit către fiecare categorie), se poate compara cu situaţia unor companii asemănătoare, observându-se situaţia companiei.

EBE = VA + Venituri din subvenţii de exploatare – Cheltuieli cu alte impozite, taxe, vărsăminte asimilate – Cheltuieli cu personalul

Excedentul brut de exploatare reprezintă mărimea resurselor de finaţare rezultată din activitatea de exploatare. Nu este influenţat de politica de investiţii (nivelul amortizărilor), nici de politica financiară (nivelul rezultaului financiar), fiind astfel o bună bază de comparaţie cu firmele concurente.
Cu cât performanţele societăţii sunt mai mari decât cela ale competitorilor, cu atât firma este mai profitabilă.

RE = EBE + Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale + Ajustarea valorii activelor circulante

Rezultatul din exploatare apare şi în situaţiile financiare, arătând nivelul resurselor aflate la dispoziţia firmei pentru a acoperi posibilele pierderi din activitatea financiară.

Următoarele 3 solduri : rezultatul curent, rezultatul brut, rezultatul net se regăsesc calculate în situaţiile financiare şi pot fi folosite în analiza rentabilităţii companiei.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
RB = RC + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare
RN = RB – Impozit pe profit

Metoda anglo-saxonă

Defineşte o serie de indicatori asemănători cu cei din varianta continentală, însă pune mai mult accentul pe distincţia între venituri şi cheltuieli monetare (implică fluxuri de numerar) şi cele nemonetare.

Earnings before interest, taxes, depreciacion and amotization

EBITDA = Venituri de exploatare monetare – Cheltuieli de exploatare monetare

 

Earnings before interest and taxes

EBIT = EBITDA – Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele

 

Earnings before taxes

EBT = EBIT – Cheltuieli cu dobânzile

 

Rezultatul net

RN = EBT – Impozit pe profit

 

Capacitatea de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare reprezintă o resursă internă a firmei prin care îşi poate asigura dezvoltarea.
Poate fi privită şi ca o aproximare a situaţiei trezoreriei.
Este definită ca o diferenţă între veniturile încasabile şi cheltuielile plătibile ale acesteia, deci ia în considerare numai elemente ce presupun fluxuri de numerar.

Există 2 metode de calcul a indicatorului :

 

Metoda deductivă

Priveşte indicatorul drept nivel potenţial al resurselor de finanţare.

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare - Alte cheltuieli de exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare - Impozit  pe profit

 

Metoda aditivă

Pune în evidenţă elementele contabile negeneratoare de fluxuri monetare.

CAF = RN + Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele – Venituri din provizioane

Pentru a evidenţia care este suma exactă pe care societatea o reinvesteşte, se calculează autofinanţarea, care reprezintă partea din resursele create ce rămân efectiv în firmă.

Autofinanţare = CAF – Dividende – Cota manager – Participare salariati la profit

Pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate reprezintă nivelul cifrei de afaceri (sau nivelul producţiei) pentru care profitul societăţii este nul.

Se porneşte de la analiza structurii cheltuielilor (cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile), iar pe măsură ce nivelul cheltuielilor fixe este mai ridicat, creşte şi nivelul pragului de rentabilitate.

Pentru calculul indicatorului există 2 formule :

Nivelul prag al cifrei de afaceri

CAPR = Cheltuieli fixe / (1- v)
v = Cheltuieli variabile / CA

Nivelul producţiei prag de rentabilitate

QPR = Cheltuieli fixe / ( pu – cvu)
pu  – pret mediu unitar de vânzare
cvu  – cheltuiala variabilă unitară

 

Levierul operaţional măsoară variabilitatea rezultatului de exploatare în raport cu CA.

Pentru o completă analiză, se poate observa şi variabilitatea profitului firmei ca urmare a modificării cifrei de afaceri realizate : analiza efectului de levier al exploatării (levier operaţional, levier financiar).

Lo = CA0 / (CA0 – CA PRE)

CA0  – cifra de afaceri iniţială
CA PRE – cifra de afaceri pentru care rezultatul din exploatare este nul

 

Levierul financiar cuantifică variabilitatea rezultatului curent în raport cu CA.

Lf = CA0  / (CA0  – CA PRC)
CA0  – cifra de afaceri iniţială
CA PRC  – cifra de afaceri pentru care rezultatul curent este nul
CA PRC  = (Cheltuieli fixe + Dobânzi) / (1-v)

 

Analiza activităţii întreprinderii

Indicatorii de activitate măsoară viteza de intrare şi ieşire a fluxurilor de numerar şi, implicit, capacitatea firmei de a gestiona eficient capitalul şi activităţile sale comerciale.
Pentru a analiza eficienţa, se realizează o comparaţie cu celelalte firme, pentru a afla nivelul potenţial al pieţei, însă trebuie să se ţină cont şi de particularităţile societăţii ce pot influenţa nivelul indicatorilor: tipul activului analizat, demeniul de activitate, modul de utilizare, respectiv performanţa managementului.

Viteza şi durata de rotaţie prin cifra de afaceri

Principalele rate folosite pentru a aprecia performaţa managementului sunt ratele de rotaţie a elementelor din bilanţ, exprimate în funcţie de nivelul cifrei de afaceri.

Există 2 modalităţi de prezentare a indicatorilor :

Nr rotaţii = CA / Element bilanţier

Exprimă de câte ori elementul din bilanţ se transformă în lichidităţi în cursul perioadei analizate, de regulă un exerciţiu financiar.
Pentru a fi performantă, societatea trebuie să înregistreze niveluri cât mai ridicate ale acestor indicatori, astfel că postul bilanţier va participa la un număr ridicat de cicluri de producţie în exerciţiul financiar.

Durata rotaţie = 365 * Element bilanţier / CA

Trebuie să înregistreze un nivel cât mai scăzut pentru a indica o situaţie pozitivă.

 

Rata de rotaţie a activului total reflectă eficienţa utilizării activelor deţinute sau a resurselor financiare investite.
În calculul indicatorilor, trebuie avută în vedere şi variabilitatea pe care o pot înregistra anumite posturi bilanţiere (în general, activele imobilizate nu se modifică foarte des, însă activele circulante prezintă un grad ridicat de varibilitate) în cadrul perioadei de analiză, recomandându-se utilizarea unei valori medii.

Principalele rate de rotaţie sunt :

Nr rotaţii = CA/ Total Activ
Durata rotaţie = 365 * Total Activ / CA

Un număr ridicat de rotaţii arată că firma este capabilă să genereze o cifră de afaceri corespunzătoare în condiţiile alocării unor resurse financiare la un nivel minim necesar.
Analiza poate fi realizată prin comparaţie cu nivelul înregistrat în cadrul sectorului de activitate, de firmele concurente sau ca evoluţie la nivelul companiei.

 

Rata de rotaţie a activelor imobilizate

Nr rotaţii = CA/ Activ imob
Durata rotaţie = 365 * Activ imob / CA

Evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin cuantificarea valorii cifrei de afaceri generate de acestea.

 

Rata de rotaţie a stocurilor

Nr rotaţii = CA/ Stocuri
Durata rotaţie = 365 * Stocuri / CA

Se recomandă ca durata de rotaţie să fie limitată la nivelul duratei normale de rotaţie a ciclului de producţie, respectiv cumularea perioadei de stocare a materiilor prime şi materialelor, duratei efective a ciclului de producţie şi a perioadei de formare a lotului de produse finite pentru a fi livrat.
Perioada de stocare şi perioada de formare a lotului se doresc a fi cât mai scăzute. Dacă este necesară o analiză mai specializată, se pot calcula rate de rotaţie pentru fiecare categorie importantă de stocuri : materii prime şi materiale, produse în curs de fabricaţie, produse finite şi alte mărfuri.

 

Rata de rotaţie a clienţilor

Nr rotaţii = CA/ Clienti
Durata rotaţie = 365 * Clienti / CA

Este un indicator relevant pentru companiile ce acordă credit comercial, determinându-se eficacitatea acesteia de a colecta creanţele. O creştere a valorii poate indica probleme legate de controlul creditelor comerciale acordate clienţilor (clienţi rău-platnici).


 

Rata de rotaţie a furnizorilor

Nr rotaţii = CA/ Credite furnizori
Durata rotaţie = 365 * Credite furnizori / CA

Exprimă perioada medie în care se realizează plăţile faţă de furnizori. O valoare ridicată este avantajoasă pentru societate, astfel că se doreşte înregistrarea unei durate cât mai mari, cu condiţia să nu se altereze relaţiile cu furnizorii.
Totuşi, importanţa acestui indicator reiese din verificarea următoarelor corelaţii:

Durata rotaţie furnizori > Durata rotaţie stocuri

Astfel, societatea va putea să finanţeze întregul ciclu de producţie cu ajutorul resurselor de la furnizori.

Durata rotaţie furnizori > Durata rotaţie clienţi

Firma va obţine un excedent financiar din diferenţa dintre resursele procurate de la furnizor şi cele puse la dispoziţia clienţilor.

 

Viteza şi durata de rotaţie prin elementele cifrei de  afaceri

Deşi ratele de rotaţie prin CA sunt uşor de calculat, ele tratează destul de superficial situaţia, presupunând că acesta este folosită în totalitate pentru înlocuirea elemntului analizat.
De fapt, fiecărui element bilanţier i se alocă o parte din cifra de afaceri, astfel că se poate calcula o rată de rotaţie specifică.

Element bilanţ

Componentă CA

Imobilizări

Cheltuieli cu amortizarea

Stocuri de materii prime

Cheltuieli cu materii prime

Stocuri producţie neterminată

Cost aferent produse neterminate

Stocuri produse finite

Costul de producţie

Creanţe

Încasări şi TVA aferent vânzări pe credit comercial

Datorii bancare termen lung

Rata de rambursare a datoriilor financiare

Furnizori

Cheltuieli cu furnizorii, pentru cumpărările pe credit

Decontări cu bugetul statului

Impozite şi taxe (inclusiv impozit pe profit)

Decontări cu salariaţii

Cheltuieli cu personalul

 

Durata rotaţie specifică anuală = 365 * Elem bilanţier / Comp. CA
Durată rotaţie specifică semestrială = 180 * Elem bilanţier / Comp. CA
Durată rotaţie specifică trimestrială = 90 * Elem bilanţier / Comp. CA

În general, se recomandă utilizarea valorilor medii a elementelor bilanţiere, însă dacă activitatea este puternic influenţată de sezon, se va lua în calcul acest fapt, calculându-se o durată de rotaţie sezonieră.
Calcularea costurilor de producţie trebuie făcută din punctul de vedere al afacerii, nu contabil : se va lua în considerare orice cheltuială ce are legătură cu realizarea produsului, inclusiv cheltuielile cu dobânzile aferente creditului de exploatare, etc.

Elem bilanţier = Durata rotaţie * CAprev  / 365

Ratele de rotaţie pot fi folosite şi în prognoza altor indicatori financiari. În cazul în care se consideră că ratele vor rămâne la acelaşi nivel şi în perioada următoare, pe baza prognozei cifrei de afaceri,  se  vor  putea  calcula  şi  elementele  bilanţiere  pentru  a determina necesarul de finanţare viitor.

 

Analiza fluxurilor de numerar

Situaţia fluxurilor de numerar

Cash-flow-ul operaţional aproximează valoarea fluxurilor de numerar din activitatea de exploatare.

CFop  = RN – Rezultat financiar + Amo - VNFR

RN – rezultatul exerciţiului, din care s-a eliminat rezultatul aferent vânzării activelor imobilizate (diferenţa între preţul de vânzare şi valoarea lor netă contabilă)
Amo – cheltuielile cu amortizarea din exerciţiul financiar respectiv
VNFR – variaţia necesarului de fond de rulment

Cash-flow-ul din activitatea de Investiţii

CFinv = (IMO0 – Amo) –IMO1 + Rez aferent vânzare active imobilizate

IMO0, IMO1 – mărimea netă de amortizare a activelor imobilizate la începutul, respectiv sfârşitul exerciţiului financiar

O valoare negativă a acestuia reprezintă o alocare de fonduri din trezoreria firmei pentru realizarea de investiţii, în timp ce o valoare pozitivă indică realizarea de dezinvestiţii.
Reevaluarea valorii activelor imobilizate nu are incidenţă asupra trezoreriei întreprinderii.

Cash-flow-ul din activitatea de finanţare

CFfin = VCPR + VDatfin – Dividende + Rezultat financiar

VCPR – modificarea capitalurilor proprii ca urmare a emisiunii de noi acţiuni sau a răscumpărării unei părţi din acţiunile existente. Nu se ia în considerare modificarea rezultată din reevaluarea activelor imobilizate sau a acumulării de profituri nerepartizate

VDatfin – variaţia mărimii împrumuturilor contractate de la terţi. Nu  se includ cele destinate furnizorilor, salariaţilor, statului, asociaţilor, ce formează ansamblul datoriilor de exploatare.

O valoare pozitivă a indicatorului arată alimentarea trezoreriei cu resurse atrase de la acţionari şi creditori.

În condiţiile în care aproximările realizate nu sunt prea grosiere, reprezintă o metodă rapidă de analiză a evoluţiei trezoreriei.

CF = VTN = CFop  + CFinv + CDfin

Determinarea valorii aferente fiecărui tip de activitate oferă o imagine mai bună a cauzelor evoluţiei trezoreriei nete.
Astfel, o diminuare a sa nu reprezintă un semnal negativ dacă este cauzată de realizarea de investiţii în cadrul companiei (CFinv < 0) sau de rambursare a unor împrumuturi (CFfin < 0), dar poate arăta dacă este o problemă de ineficienţă a activităţii de exploatare (CFop < 0).

 

Analiza fluxurilor de numerar din perspectiva evaluării întreprinderilor

Cel mai adecvat flux de numerar pentru evaluarea întreprinderii, este cash-flow-ul disponibil (free cash flow).

Acesta reprezintă fluxul de numerar rămas la dispoziţia societăţii pentru remunerarea acţionarilor şi creditorilor.
În estimarea  acestuia se ia în considerare provenienţa surselor atrase şi alocarea fluxurilor necesară pentru asigurarea continuităţii şi dezvoltării activităţii.

Acesta cuprinde 4 componente principale:

  • fluxul de numerar rezultat din activitatea de exploatare, net de impozit, care este echivalent cu excedentul brut din exploatare din care se scad cheltuielile cu impozitul pe profit;
  • economia de impozit realizat de societate prin deductibilitatea cheltuielilor financiare cu dobânzile. Aceasta se obţine atât timp cât compania realizează un profit din activitatea de exploatare din care se pot deduce cheltuielile cu dobânzile;
  • capitalul de lucru net, calculat ca diferenţă între activele circulante implicate în desfăşurarea activităţii curente şi datoriile de exploatare şi alte resurse atrase pentru finanţarea lor;
  • investiţiile ce ar trebui realizate de societate pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii actuale de producţie. Investiţiile de menţinere se consideră a fi egale cu cheltuielile de amortizare calculate anual de întreprindere. Investiţiile de dezvoltare sunt fondurile alocate pentru achiziţia de active ce cresc capacitatea de producţie existentă.

 

Pe baza acestui raţionament, indicatorul se calculează folosind formula :

CFD = EBE (1-v) + Dob * v - vInv - vACRnete

EBE – excedent brut de exploatare
Dob – cheltuieli anuale cu dobânzile
vInv – mărimea investiţiilor/ dezinvestiţiilor realizate în exerciţiul financiar; poate fi aproximată prin formula : vInv = Imo1 – Imo0 + Amo
IMO0, IMO1 – mărimea netă de amortizare a activelor imobilizate la începutul , respectiv sfârşitul exercitiului financiar
Amo – cheltuielile cu amortizarea din exerciţiul financiar respectiv
vACRnete – variaţia capitalului de lucru net implicat în activitatea de exploatare; poate fi aproximată prin formula:
vACRnete  = ∆Active circulante – ∆Datorii curente

O altă metodă de a calcula cash-flow-ul diponibil este cea în cascadă.

Se determină iniţial cash-flow-ul de exploatare şi cash-flow-ul de gestiune (fluxul de numerar degajat de întreaga activitate de gestiune a companiei, inclusiv investiţii şi finanţare).

CFexpl = Rezultat exploatare + Amo – Impozit pe profit
CFgest  = Rezultat net + Dob + Amo

Pornind de la valoarea unuia dintre cei doi indicatori : cash flow de gestiune, în cazul în care activităţile de investiţie şi finanţare aduc fluxuri importante de numerar în companie sau cash flow de exploatare în caz contrar, se calculează cash flow disponibil :

CFD = CFgest  - vInv - vACRnete

Un nivel negativ al indicatorului indică atragerea de noi resurse în companie, situaţie normală în perioada de dezvoltare a acesteia, însă este un semnal de alarmă în cazul unei întreprinderi ajunse la maturitate.

Cash flow-ul disponibil poate fi privit şi din perspectiva celor 2 destinaţii principale de alocare : acţionarii şi creditorii, fiind egal cu suma celor 2 indicatori.

CFDacţ = Div - vCPR
CFDcred  = Dob - vDatfin

vCPR – modificarea capitalurilor proprii ca urmare a emisiunii de noi acţiuni contra unui aport în numerar sau a răscumpărării unei părţi din acţiunile existente.
vDatfin – variaţia mărimii împrumuturilor contractate de la terţi, cu excepţia datoriilor de exploatare.

Aceşti indicatori pot fi folosiţi atât de manager pentru o mai bună gestiune a activităţii întreprinderii, cât şi de investitori pentru estimarea valorii investiţiilor.
Valoarea actuală a capitalului investit de un acţionar şi un creditor după un an de funcţionare a societăţii este:

V0(CPR) = (CFDacţ  + CPR1) / (1+ kc)
V0(Datfin) = (CFDcred  + Datfin 1) / (1+ kd)

V0(CPR), V0(Datfin) – valoarea actuală a capitalurilor proprii, respectiv a datoriilor financiare contractate de întreprindere
CPR1, Datfin 1 – valoarea capitalurilor proprii şi a datoriilor financiare la sfarsitul exercitiului
kc, kd – costul de oportunitate aferent capitalurilor investite la  acelasi nivel de risc

Diagnosticul rentabilităţii şi  riscului

Diagnosticul rentabilităţii

Rentabilitatea şi riscul sunt 2 criterii importante pe baza cărora se poate analiza activitatea unei întreprinderi.
Rentabilitatea poate îmbrăca numeroase forme, în funcţie de punctul de referinţă utilizat, însă fiecare dintre acestea conduce la determinarea câştigului realizat de capitalurile investite.

Se pot calcula 3 tipuri principale de rate de rentabilitate :

  • Rata de rentabilitate globală (a ansamblului de capitaluri  investite);
  • Rata de rentabilitate a capitalurilor investite de proprietari;
  • Rata de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori.

 

Rata de rentabilitate a capitalurilor investite de proprietari se obţine prin raportarea profitului obţinut de proprietari la capitalul investit de aceştia.

Rfin  = Profit al proprietarilor / Capital investit de proprietari

În general, pentru simplificarea calculelor, se ia în considerare ca profit al proprietarilor, profitul net. Însă acesta depinde şi de elementele de venituri şi cheltuieli excepţionale înregistrate în exerciţiul financiar, elemente ce nu sunt specifice activităţii societăţii. Din aceasta cauză, poate apărea o variabilitate a ratei de rentabilitate, ca urmare a modificărilor apărute la nivelul profitului net, care însă nu reflectă o schimbare în calitatea întreprinderii.

Deoarece în calculul acestui indicator trebuie să se ţină cont de totalitatea profiturilor ce revin proprietarilor, trebuie avut în vedere şi nivelul salariului sau a dobânzilor primite de aceştia în calitate de furnizori de capital. Dobânzile încasate şi surplusul de salariu primit (peste nivelul normal al sectorului de activitate) trebuie adăugate la calculul profitului aferent proprietarilor.

Capitalul investit de proprietari este egal cu nivelul capitalurilor proprii, ce conţin : capital social, prime legate de capital, rezerve şi rezultatul reportat. Probleme în calcul pot apărea dacă se observă  o variaţie a capitalului investit în cadrul unui exerciţiu financiar. Această variaţie poate avea mai multe cauze : noi aporturi de  capital din partea proprietarilor, răscumpărarea unei părţi a capitalului, acumularea profitului nerepartizat în exercişiul financiar anterior. Dacă se înregistrează variaţii mari, se  recomandă utilizarea unei valori medii a capitalurilor proprii în calculul indicatorului.

Nivelul calculat al rentabilităţii financiare nu oferă multe informaţii în sine, astfel că, în general, se realizează o comparaţie cu rentabilităţile înregistrate de alte companii similare, observându-se, pe această cale, dacă rezultatele companiei sunt satisfăcătoare.

 

Rata de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori se calculează prin raportarea rezultatelor distribuite creditorilor la nivelul capitalurilor împrumutate de la aceştia.

Pentru a realiza o analiză completă, în ipoteza deţinerii datelor necesare, se vor avea în vedere toate resursele atrase de la creditori ce implică o remunerare : credite obţinute de la bănci şi  alte instituţii finaciare, credite comerciale şi de la stat (dacă datoriile către stat nu sunt plătite la timp, apar anumite penalităţi, moment în care ele pot fi introduse în calculul indicatorului). Rezultatul ce remunerează capitalurile împrumutate se poate calcula prin adunarea tuturor dobânzilor şi penalităţilor plătite de societate în acest scop. Din calcul se vor exclude cheltuielile de acestă natură ce nu privesc creditorii, cum ar fi dobânzile plătite de societate aferente împrumuturilor realizate în cadrul grupului sau împrumutului de la asociaţi.

În cazul în care informaţiile disponibile sunt limitate, se poate  estima o rată a rentabilităţii capitalurilor atrase de la creditorii financiari prin raportarea cheltuielilor privind dobânzile la datoriile financiare.

Rrentab  a creditorilor = Cheltuieli privind dobanzile / Datorii financiare

Datoriile financiare vor cuprinde, în principal, creditele cu scadenţă mai mare de 1 an contractate de la instituţii financiare şi creditele de trezorerie contractate de societate în mod permanent (deşi au scadenţă mai mică de 1 an, se observă în istoricul companiei că sunt contractate din nou la scadenţă). În acestă viziune, se va determina o rentabilitate a creditorilor cu caracter general ce poate fi obţinută la nivelul societăţii. Dacă se doreşte rentabilitatea ce a fost obţinută efectiv se vor lua în considerare toate creditele de trezorerie. Datorită variabilităţii ridicate pe care o înregistreză  nivelul datoriilor financiare în cursul unui exerciţiu financiar, ca urmare a rambursării sau contractării de noi credite, se recomandă utilizarea valorii medii observate, calculată ca medie a nivelului de la începutul şi sfârşitul anului.

 

Rata de rentabilitate globală, a ansamblului de capitaluri investite reprezinta rata rentabilitatii capitalurilor atrase de la proprietari si creditori, denumita si rentabilitatea economică.

Se calculează prin raportarea profiturilor ce revin acestora la suma totală a capitalurilor atrase.
Profiturile ce revin acţionarilor şi creditorilor sunt reprezentate de profitul net şi dobânzile anuale plătite creditorilor, iar suma capitalurilor atrase se calculează pe baza datelor bilanţiere : profit net şi credite atrase pe o perioadă mai mare de 1 an.

Rec  = (Profit net + Dobanzi) / (CPR + Datorii financiare)

Activul economic reprezintă contrapartida din activul bilanţier a resurselor atrase, prezente în pasiv, fiind ansamblul activelor finanţate pe seama acestor resurse.
AE = CPR + Datfin = IMO + ACRnete AE – activ economic

CPR – capitalurile proprii ale intreprinderii Datfin  – datorii financiare
IMO – valoarea neta a activelor imobilizate
ACRnete  = Active circulante – Datorii curente

Aceste formule sunt echivalente numai dacă elementele de venituri şi cheltuieli excepţionale sunt înlăturate din calculul profitului net şi, de asemenea, se presupune că firma nu obţine venituri financiare semnificative, cea mai mare parte provenind din venituri din exploatare.

Dacă se consideră că investitorii de capital în întreprindere sunt reprezentaţi doar de acţionari şi creditori, rentabilitatea globală poate fi estimată ca medie ponderată a rentabilităţilor obţinute de aceştia, ponderile fiind egale cu proporţia fiecărui tip de capital în totalul capitalurilor atrase.

Rec = Rfin * CPR / AE + Rd * Datfin / AE Rfin  – rentabilitatea financiara

Rec  – rentabilitatea economica
Rd – rata medie de dobanda (rentabilitatea capitalurilor investite de creditori în intreprindere)

În general, această metodă se foloseşte pentru a calcula nivelul necesar al acesteia pentru a se asigura remunerarea cerută de investitori.
Dacă nivelul calculat este mai mare decât rentabilitatea economică efectiv înregistrată, atunci firma riscă să-şi piardă acţionarii.

Ratele de rentabilitate se calculează în mod uzual pe baza valorilor contabile înregistrate, care nu reflectă în mod obligatoriu performanţele reale din intreprindere.
Din această cauză, ar trebui realizată o analiză în valori de piata.
În cazul rentabilităţii înregistrată de creditori, valorile din contabilitate corespund cu valoarea de piaţă a acestora. Astfel, rentabilitatea calculată se menţine neschimbată.
Pentru rentabilitatea financiară, nivelul capitalurilor investite de aceştia în valori de piaţă este dat de capitalizarea bursieră a societăţii, în cazul societăţilor listate. Pentru societăţile nelistate, procedura este puţin mai complicată. Este necesară evaluarea în valori de piaţă a activului şi a datoriilor societăţii, iar valoarea de piaţă a capitalurilor proprii se obţine ca diferenţă între acestea.

Analiza efectului de levier ajută la observarea relaţiei dintre rentabilitatea financiară, rata medie de dobândă la creditele contractate de întreprindere şi rentabilitatea financiară a acesteia.

Rfin = Rec + (Rec - Rd) * Datfin / CPR Datfin  / CPR – levier

(Rec - Rd) * Datfin  / CPR – efect de levier

Când efectul de levier este pozitiv, firma va înregistra o rentabilitate financiară mai mare decât rentabilitatea economică.
Această condiţie este îndeplinită atunci când rentabilitatea economică a societăţii este mai mare decât rata medie a dobânzii la creditele contractate.

Practic, semnificaţia efectului de levier este următoarea : atunci când compania reuşeşte să atragă resurse de la creditori la o rată a dobânzii mai mică decât rata rentabilităţii activităţii sale de exploatare, va obţine un câştig prin această politică de finanţare, ce va conduce la o creştere a nivelului rentabilităţii înregistrată de proprietari.
Această creştere reprezintă de fapt o remunerare a acţionarilor pentru surplusul de risc pe care aceştia şi-l asumă prin îndatorarea societăţii.

 

Diagnosticul riscului

Profitul înregistrează o evoluţie variabilă ca urmare a apariţiei riscului sistematic şi a riscului nesistematic.

În cadrul unei analize privind riscul unei societăţi, se doreşte observarea variabilităţii profiturilor ei trecute şi, mai ales, estimarea celei viitoare.
Pentru aceasta, este necesară determinarea influenţei factorilor de risc asupra profiturilor companiei.
Factorii de risc ce au un impact important asupra activităţii întreprinderii pot avea naturi diferite (de piaţă, tehnologic, privind resursele umane, etc.), fiecare dintre acestea necesitând un tip de analiză  specific.

 

Analiza riscului unui proiect de investiţii presupune următoarele etape :

  • identificarea surselor riscului : se poate realiza prin analiza de sensibilitate sau metoda scenariilor;
  • măsurarea riscului : în funcţie de orizontul de timp pe care se desfăşoară proiectul :
    • 1 perioadă : se pot utiliza indicatori statistici ca speranţa matematică, abaterea medie pătratică, coeficientul de variabilitate;
    • mai multe perioade : se utilizează arborele de decizie convenţional sau stocastic, simularea Hertz, tehnica Monte Carlo.
  • ajustări în vederea eliminării riscului : presupune estimarea valorii unei societăţi sau a unui proiect ţinând cont şi de mărimea riscului; se folosesc ratele de actualizare a cash-flow-urilor ce includ şi remunerarea riscului.

 

Analiza riscului unei întreprinderi este mai complexă, aceasta fiind rezultatul impactului cumulat   al tuturor riscurilor implicate în activitatea acesteia.
Cele mai utilizate modele sunt funcţiile scor prin care se estimează riscul de faliment.

 

Identificarea surselor riscului

Principalul risc pentru un investitor în cadrul unei întreprinderi îl reprezintă variabilitatea profitului.

Variabilitatea profitului poate avea drept drept cauze :

  • Variabilitatea cererii privind produsele/serviciile oferite, ce se reflectă în cifra de afaceri;
  • Necesitatea modificării preţurilor practicate;
  • Variabilitatea costurilor               materialelor folosite în activitatea societăţii.

 

Indicatorii prin care se poate analiza nivelul riscului de la nivelul unei întreprinderi sunt : levierul exploatării şi levierul cheltuielilor financiare.
Cu cât nivelul indicatorilor este mai ridicat, cu atât variaţia vânzărilor va avea o influenţă mai mare asupra profitului.

Levierul exploatării reprezintă procentul costurilor fixe de exploatare din totalul costurilor societăţii.
Trebuie specificat că acest indicator este important doar dacă vânzările firmei nu sunt certe.
În această situaţie, un nivel ridicat al levierului va majora riscul de exploatare a societăţii şi, astfel, variabilitatea profiturilor. Deci, în cuantificarea riscului de exploatare trebuie ţinut cont atât de nivelul indicatorului, cât şi de varianţa vânzârilor.

Levierul cheltuielilor financiare reprezintă procentajul costurilor financiare în totalitatea costurilor.
Acesta  este utilizat în studierea riscului                financiar asociat întreprinderii ca urmare a structurii de finanţare alese.

Analiza de sensibilitate este o metodă folosită pentru a observa influenţa principalilor factori de risc asupra variabilităţii profitului prin care se determină procentul de modificare al profitului ca urmare a modificării unui factor de risc, cu condiţia ca ceilalţi factori să rămână constanţi.

Deoarece valoarea acestor indicatori nu este uşor de stabilit, se folosesc în analiză coeficienţii de elasticitate, care arată legătura între variabilitatea cifrei de afacere şi variabilitatea profitului, luând în considerare şi influenţa levierelor.

Variab. profit = variab. CA * Coef. elasticitate exploatare * Coef. elasticitate financiară

Se calculează coeficientul de corelaţie:

e = (vPN/ PN0) * (vF/F0)

vPN – variaţia profitului net de la valorarea iniţială PN0  – profitul net la momentul iniţial
vF – variaţia factorului de risc de la valoarea iniţială F0  – valoarea factorului de risc la momentul iniţial

Ca factori de risc, în general se iau în considerare : mărimea pieţei de desfacere a produselor, cota de piaţă a societăţii, cifra de afaceri, preţurile practicate, costurile materialelor folosite, ponderea cheltuielilor variabile, etc.

Coeficientul poate avea atât o mărime pozitivă, cât şi negativă, indicând astfel sensul modificării de la nivelul profitului.
În cazul unui coeficient negativ, la o creştere a factorului de risc se va observa o scădere a profitului, evidenţiindu-se astfel o relaţie inversă. Este important şi nivelul înregistrat de coeficient; cu cât acesta este mai mare, cu atât mai mare este influenţa factorului.
După ce s-a determinat care factori au un impact mai puternic asupra profitului, este necesară realizarea unei analize mai aprofundate a acestora, prin dezvoltarea unor scenarii prinvind evoluţiile lor viitoare. Pe baza ei, se va putea estima variabilitatea rezultatelor.

Metoda scenariilor are la bază scenarii privind evoluţia viitoare a economiei sau a elementelor considerate ca fiind factori de risc cărora li se atribuie probabilităţi de apariţie.
Analiza de sensibilitate are un dezavantaj. În general, între factorii de risc există o anumită interdependenţă, astfel că o modificare a unuia determină, implicit, şi o modificare a nivelului celorlalţi.
Această interdependenţă nu este avută în vedere în cadrul analizei de sensibilitate. Din această cauză, este necesară şi realizarea unei analize mai complexe.
Prin metoda scenariilor se poate ţine cont atât de variabilitatea mai multor factori de risc, cât şi de interdependenţa dintre aceştia.
În general, acesta se foloseşte pentru a obţine estimaţii punctuale ale profitului pe baza nivelului profitului obţinut în cazul fiecărui scenariu şi a probabilităţii asociate acestuia.

PN= ∑PNi  * xi

PN – estimaţia punctuală a profitului net
PNi  – profitul net estimat pentru scenariul i
xi – probabilitatea de apariţie asociată fiecărui scenariu, ∑xi=100%.

 

Măsurarea riscului

În funcţie de modul de definire al riscului, există mai multe metode folosite pentru a-l cuantifica :

Riscul privit ca indicator statistic

Riscul este privit ca o măsură a variabilităţii profitului previzionat, pornindu-se de la studiile realizate anterior (analiza de sensibilitate, metoda scenariilor).
Estimarea intervalului de variaţie a rezultatelor poate fi realizată prin calcularea unor indicatori statistici (dispersia, abaterea medie pătratică), cu condiţia ca valorile indicatorilor să evolueze conform unei legi normale de distribuţie.
Valorile obţinute prin metoda scenariilor se vor utiliza pentru calcularea dispersiei, pe baza următoarei formule :

d2 = v pi * (PNi –  PNm)2
d2  – varianţa profitului;
pi – probabilitatea aferentă scenariului i
PNi  – profitul previzionat în scenariu i
PNm  – profitul mediu realizabil;
PNm  = v pi * PNi

Abaterea medie pătraticăse calculeză ca radical din dispersie. Este necesară pentru a determina intervalul de variaţie probabilă al rezultatului.
Astfel, intervalul de variaţie probabilă va fi egal cu:

(PNm -d; PNm +d), pentru o probabilitate de 68%;
(PNm -2d; PNm +2d). cu o probabilitate de 95%.

 

Arborele de decizie se foloseşte, în general, pentru a evalua riscul proiectelor de investiţii.
În acest caz, se ţine cont de reacţiile posibile ale managerului la schimbările ce se prevăd a avea loc în econonomie sau la nivelul societăţii.
Astfel, pentru fiecare eveniment avut în vedere se analizează deciziile ce pot fi luate, atribuindu-se o probabilitate de apariţie fiecăreia dintre acestea. Se calculează impactul acestora asupra rezultatului final al proiectului, rezultând un cash-flow aferent.
Actualizarea cash-flow-urilor cu un cost de oportunitate a capitalurilor investite în proiectul analizat, luându-se în calcul şi probabilităţile asociate conduce la obţinerea unui rezultat ce reprezintă valoarea probabilă a se obţine din proiectul respectiv.
Costul de oportunitate se obţine pe baza profitului ce s-ar fi putut obţine dacă s-ar fi investit aceeaşi sumă din capitalurile deţinute în alte proiecte ce presupun acelaşi risc ca proiectul analizat.

Simularea Hertz şi Monte Carlo presupun analiza diverşilor factori de risc pentru a cuantifica influenţa acestora asupra rezultatelor societăţii.
Iniţial, se estimează distribuţia de probabilitate pentru fiecare factor în parte şi se simulează combinaţiile posibile de valori pe care le pot avea aceştia. Pornind de la acestea, se poate estima intervalul valorilor probabile ale indicatorului calculat.
Modelul Hertz realizează această analiză bazându-se pe ipotezele că distribuţiile factorilor de risc sunt normale, iar factorii sunt independenţi. Această presupunere rareori se validează  în practică.
Pentru a ocoli acest dezavantaj se poate realiza modelul de simulare Monte Carlo, care, însă, este mai complex necesitând utilizarea unui soft de simulare.

Etapele simulării Monte Carlo :

  • Prezentarea interdependenţelor dintre factorii de risc consideraţi prin setul de ecuaţii ce le descriu.
  • Prezentarea distribuţiei de probabilitate pentru fiecare variabilă (probabilităţile asociate fiecărei valori a acestora).
  • Calculatorul va simula valori pentru fiecare din factorii de risc analizaţi, iar pe baza valorilor extrase de acesta se va calcula nivelul rezultatelor companiei, ţinând cont de ecuaţiile date anterior.
  • Determinarea intervalului de variaţie a rezultatelor, pe baza valorilor calculate anterior şi a probabilităţilor asociate acestora.

 

Servicii oferite :

Fundamentarea afacerii, analiza poziţiei financiare şi a performanţelor, diagnosticul rentabilităţii, analiza riscului.

 

Viziune

Viziunea noastră este să fim ecosistemul preferat unde clienţii, angajaţii şi partenerii nostri îşi împărtăşesc unii altora experienţa şi mobilizează resurse pentru a crea valoare pentru toţi.

Misiune

Misiunea noastră este să oferim consultanţă firmelor mici, aflate la început de drum şi nu numai, să înţelegem nevoile clienţilor noştri şi să îi ajutăm să îşi atingă potenţialul maxim prin reducerea costurilor şi creşterea productivităţii.

Servicii

- Fudamentarea afacerii
- Analiza poziţiei financiare
- Analiza performanţelor
- Analiza activităţii întreprinderii
- Analiza fluxurilor de numerar
- Diagnosticul rentabilităţii
- Analiza riscului

Contact

  • Telefon:
    (+40) 773 864 734
  • Email:
    imperial.ro@gmail.com
  • Adresa:
    Ep. Iacob Antonovici 17
    Bârlad, 731212, Vaslui
    România